Francezii de la Renault cresc, începând cu luna aceasta, cu 10% producţia de Duster la fabrica de la Mioveni, acesta fiind cel mai de succes model local al constructorului auto. Mişcarea va duce la creşterea perfomanţei financiare a portofoliului auto în contextul în care capacitatea totală de producţie rămâne neschimbată.
„Începând cu luna septembrie, vom majora producţia zilnică de Duster de la 1.000 de unităţi la 1.100 de unităţi pe zi, o creştere de 10% a producţiei. Producţia uzinei va fi în continuare de circa 1.400 de maşini pe zi, dar îmbunătăţim organizarea, astfel încât să putem produce mai multe automobile Duster. Capacitatea uzinei va rămâne în continuare la circa 350.000 de unităţi“, a spus Antoine Doucerain, directorul general al Automobile Dacia şi şeful Grupului Renault în România.
Automatizarea uzinei va continua, în contextul în care deja 800 de roboţi sunt „angajaţi“ la fabrica Dacia din România. „Dacia trebuie să-şi păstreze ADN-ul şi în viitor – maşini atractive, de calitate, la cel mai bun preţ. Este foarte important de păstrat modelul de business“, a mai spus Antoine Doucerain.
În timp ce roboţii devin prezenţe obişnuite, inginerii români sunt implicaţi în proiecte globale ale Renault, cel mai nou fiind dezvoltarea modelului Renault Arkana, primul SUV-coupe al francezilor cu care intră în concurenţă directă cu BMW şi Mercedes-Benz.